Trecerea corectă la deşeuri a acestui produs Dispoziţii privind eliminarea corectă a bateriilor acestui produs

Trecerea corectă la deşeuri a acestui produs (deşeuri electrice şi electronice)

(Aplicabil în Uniunea Europeană şi alte ţări europene cu sisteme de colectare separate.) Acest simbol de pe produs sau în literatura aferentă,

indică faptul că acesta nu poate fi trecut la deşeuri cu celelalte deşeuri menajere la sfârşitul duratei sale de viaţă.

Pentru a preveni producerea de pagube mediului înconjurător sau sănătăţii umane, din cauza depozitării necontrolate a deşeurilor, separaţi-l de celelalte tipuri de deşeuri şi reciclaţi-l într-un mod responsabil, încurajând astfel reutilizarea durabilă a resurselor materiale. Utilizatorii casnici trebuie să se adreseze magazinului de unde au achiziţionat acest produs sau unei agenţii guvernamentale locale pentru detalii despre modalităţile de reciclare ale acestui produs. Persoanele juridice trebuie să se adreseze furnizorului şi să verifice termenii şi condiţiile contractului de achiziţie. Acest produs nu trebuie amestecat cu alte deşeuri comerciale.

Simbolul Samsung Eco

Acesta este propriul simbol creat de Samsung pentru a transmite în mod efectiv consumatorilor activităţile de protejare a mediului înconjurător desfăşurate de companie la realizarea produselor sale. Simbolul reprezintă efortul continuu depus de Samsung de a dezvolta produse care respectă mediul înconjurător.

14

Dispoziţii privind eliminarea corectă a bateriilor acestui produs (aplicabile în Uniunea Europeană şi în alte ţări europene cu sisteme separate de colectare a bateriilor)

Acest marcaj de pe baterie, de pe manualul de utilizare sau de pe ambalaj indică faptul că bateriile acestui produs nu trebuie eliminate împreună cu alte deşeuri menajere la sfârşitul ciclului lor de viaţă. Dacă sunt marcate, simbolurile chimice Hg, Cd sau Pb indică faptul că bateria conţine mercur, cadmiu sau plumb peste nivelurile de referinţă prevăzute în Directiva CE 2006/66. În cazul în care bateriile nu sunt eliminate corespunzător, aceste substanţe pot fi dăunătoare pentru sănătatea omului sau pentru mediu.

În vederea protejării resurselor naturale şi a promovării refolosirii materialelor, vă rugăm să separaţi bateriile de celelalte tipuri de deşeuri şi să le reciclaţi prin intermediul sistemului gratuit de returnare a bateriilor la nivel local.

Bateria reîncărcabilă integrată în acest produs nu poate fi înlocuită de utilizator. Pentru informaţii legate de înlocuirea bateriei, vă rugăm să contactaţi furnizorul dumneavoastră de service.

Page 143
Image 143
Samsung EC-M100ZSBB/IT, EC-M100ZSBB/FR, EC-M100ZSDB/E3, EC-M100ZSBC/FR, EC-M100ZSFC/FR, EC-M100ZSBF/E1, EC-M100ZBFB/IT manual

EC-M100ZSBD/AS, EC-M100ZSFC/FR, EC-M100ZBBB/TR, EC-M100ZSBB/TR, EC-M100ZSHB/E3 specifications

The Samsung EC-M100ZSDB/E3 and EC-M100ZSBB/E2 are compact and versatile digital cameras designed for those who appreciate quality photography while still prioritizing convenience and ease of use. These cameras bridge the gap between professional performance and user-friendly functionality, making them ideal for both beginners and experienced photographers alike.

One of the standout features of these models is their impressive 10.2-megapixel sensor, which captures images with remarkable detail and clarity. This high-resolution imaging capability is complemented by a 5x optical zoom lens, providing versatility for various shooting scenarios, whether shooting landscapes, portraits, or sports events. The optical zoom allows users to get closer to the action without sacrificing image quality, which is often a challenge with digital zooms.

Samsung has integrated advanced image stabilization technology into these models, ensuring that even handheld shots remain sharp and clear. This feature is particularly useful for low-light photography or fast-moving subjects, where even the slightest movement can lead to a blurry image. Additionally, the cameras come equipped with face detection and smile detection modes, making it easier to capture perfect portraits and candid moments with family and friends.

The EC-M100 series also boasts a user-friendly interface, with a bright, high-resolution LCD screen that facilitates easy navigation and image preview. The cameras support various shooting modes, including program, manual, and scene modes, allowing photographers to have full creative control over their shots. Furthermore, the inclusion of art filters enables users to apply creative effects to their images in-camera, providing an opportunity for artistic expression without the need for additional software.

Another notable characteristic is the camera's compact design, making them portable and easy to carry, which is essential for those who enjoy taking their cameras on the go. With a stylish design available in multiple color options, these models also appeal to style-conscious users.

In terms of connectivity, the Samsung EC-M100 models support various sharing options, allowing users to easily transfer their images to smartphones or other devices. This capability ensures that sharing moments on social media is quick and straightforward.

Overall, the Samsung EC-M100ZSDB/E3 and EC-M100ZSBB/E2 exemplify a perfect blend of advanced technology and user-friendliness, making them suitable for any photography enthusiast looking to capture life’s moments with ease and quality.