Precauţii

Asiguraţi-vă că sursa dvs. de curent alternativ este în concordanţă cu autocolantul de identificare aflat pe spatele unităţii.

Instalaţi aparatul în poziţie orizontală sau pe un suport solid (mobilă), cu suficient spaţiu în jur pentru ventilaţie (7,5~10 cm).

Nu aşezaţi aparatul pe amplificatoare sau pe alt echipament care se poate încălzi. Asiguraţi-vă că fantele de ventilaţie nu sunt acoperite.

Nu aşezaţi nimic pe aparat.

Înainte de a muta aparatul, asiguraţi-vă că orificiul de introducere a discurilor este gol.

Pentru a deconecta aparatul complet de la sursa de alimentare cu energie, scoateţi ştecherul din priză. - Dacă lăsaţi aparatul neutilizat o perioadă lungă de timp, scoateţi-l din priză.

În timpul furtunilor cu descărcări electrice, scoateţi ştecherul din priză. Creşterile de tensiune din cauza descărcărilor electrice pot duce la defectarea aparatului.

Nu expuneţi aparatul la acţiunea directă a razelor soarelui sau a altor surse de căldură. Ar putea determina supraîncălzirea şi defectarea acestuia.

Feriţi aparatul de umezeală şi căldură în exces sau de echipamente care generează unde magnetice sau electrice puternice (de ex. boxe).

Deconectaţi cablul de alimentare de la priză, dacă aparatul se defectează.

Aparatul nu este destinat utilizării industriale. Utilizaţi-l doar în scopuri personale.

Este posibil să se creeze condens, dacă aparatul sau discul au fost depozitate la temperaturi scăzute. Dacă transportaţi aparatul pe timpul iernii, aşteptaţi aproximativ 2 ore înainte de utilizare, pentru ca acesta să ajungă la temperatura camerei.

Bateriile utilizate pe acest produs conţin chimicale dăunătoare pentru mediul înconjurător. Nu aruncaţi bateriile împreună cu celelalte reziduuri menajere.

Vizualizarea transmisiilor TV utilizând funcţia 3D

INFORMAŢII IMPORTANTE PRIVIND SIGURANŢA ŞI SĂNĂTATEA PENTRU IMAGINILE 3D. Citiţi şi ţineţi cont de următoarele informaţii de siguranţă înainte de a utiliza funcţia 3D a televizorului.

AVERTISMENT

Unii utilizatori pot avea o senzaţie de disconfort la vizionarea de imagini 3D pe televizor, precum ameţeală, greaţă şi dureri de cap. În cazul în care vă confruntaţi cu un astfel de simptom, întrerupeţi vizionarea imaginilor 3D, scoateţi ochelarii activi 3D şi odihniţi-vă.

Vizionarea imaginilor 3D o perioadă mare de timp vă poate solicita ochii. Dacă vă simţiţi ochii obosiţi, întrerupeţi vizionarea imaginilor 3D, scoateţi ochelarii activi 3D şi odihniţi-vă.

Un adult responsabil trebuie să supravegheze copii care utilizează funcţia 3D. În cazul în care copiii se plâng de oboseală a ochilor, dureri de cap, ameţeală sau greaţă, nu îi mai lăsaţi să vizioneze imagini 3D şi puneţi-i să se odihnească.

Nu utilizaţi ochelarii activi 3D în alte scopuri (cum ar fi ca ochelari obişnuiţi, ochelari de soare, ochelari de protecţie etc.)

Nu utilizaţi funcţia 3D sau ochelarii activi 3D în timp ce vă deplasaţi sau vă mişcaţi. Utilizarea funcţiei 3D sau a ochelarilor activi 3D în timp ce vă mişcaţi poate duce la rănire în urma lovirii de obiecte, împiedicării şi/sau căderii.

Română 3

Page 74
Image 74
Samsung HT-D5000/EN manual Vizualizarea transmisiilor TV utilizând funcţia 3D, Precauţii