Nu lăsaţi aparatul şi cablul său la îndemâna copiilor sub 8 ani. Aparatele nu sunt destinate a fi operate prin intermediul unui temporizator extern sau unui sistem de telecomandă separat.

Aşezaţi partea ramei înclinată către spate, pentru a suporta poziţia de repaos atunci când sunt preparate cantităţi mari. (în funcţie de model)

ATENŢIE

În cazul în care cuptorul a suferit deteriorări în timpul transportului, nu îl conectaţi.

Acest echipament trebuie conectat la sursa de curent numai de către un electrician calificat. În cazul unei defecţiuni sau unei avarii a aparatului, nu încercaţi să îl utilizaţi.

Reparaţiile trebuie efectuate numai de către un tehnician calificat. Reparaţiile necorespunzătoare pot reprezenta un pericol pentru dvs. şi pentru alte persoane. Dacă aparatul necesită reparaţii, contactaţi un centru de service SAMSUNG sau distribuitorul.

Conductorii şi cablurile electrice nu trebuie să atingă cuptorul.

Cuptorul trebuie conectat la sursa de curent prin intermediul unui întrerupător de circuit sau al unei siguranţe aprobate. Nu utilizaţi niciodată triplu-ştechere sau prelungitoare.

Sursa de alimentare a aparatului trebuie oprită când acesta este reparat sau curăţat. Aveţi grijă când conectaţi echipamente electrice la prize din apropierea cuptorului.

Dacă aparatul are o funcţie de preparare la vapori sau aburi, nu îl utilizaţi când cartuşul de alimentare cu apă este deteriorat. (Numai la modelele cu funcţie de preparare la vapori sau aburi)

Când cartuşul este crăpat sau defect, nu îl utilizaţi şi contactaţi cel mai apropiat centru de service. (Numai la modelele cu funcţie de preparare la vapori sau aburi)

Acest cuptor este conceput exclusiv preparării de alimente în gospodărie.

În timpul utilizării, suprafeţele interioare ale cuptorului devin suficient de fierbinţi pentru a cauza arsuri. Nu atingeţi elementele de încălzire sau suprafeţele interioare ale cuptorului până când nu s-au răcit suficient.

Nu depozitaţi materiale inflamabile în cuptor.

Suprafeţele cuptorului devin fierbinţi când aparatul funcţionează la temperaturi ridicate o perioadă lungă de timp.

Când gătiţi, aveţi grijă la deschiderea uşii cuptorului, deoarece este posibil ca din interior să iasă aer şi aburi fierbinţi.

Când gătiţi mâncăruri ce conţin alcool, acesta se poate evapora din cauza temperaturilor ridicate, iar vaporii pot lua foc dacă intră în contact cu o parte fierbinte a cuptorului.

Pentru siguranţa dvs., nu utilizaţi dispozitive de curăţat cu apă sau abur sub presiune. Copiii trebuie ţinuţi la o distanţă de siguranţă în timpul funcţionării cuptorului.

Alimentele congelate, cum este pizza, trebuie gătite pe grătarul mare. Dacă utilizaţi tava pentru copt, este posibil ca aceasta să se deformeze datorită diferenţelor mari de temperatură.

Nu turnaţi apă pe fundul cuptorului când acesta este fierbinte. Riscaţi să deterioraţi suprafaţa emailată.

Uşa cuptorului trebuie închisă în timpul gătitului.

Nu acoperiţi partea inferioară a cuptorului cu folie de aluminiu şi nu amplasaţi tăvi de copt sau alte recipiente metalice pe aceasta. Folia de aluminiu blochează căldura, fapt ce poate cauza deteriorări ale suprafeţei emailate şi poate afecta calitatea alimentelor gătite.

Sucurile de fructe lasă pete, care este posibil să nu mai poată fi şterse de pe suprafaţa emailată a cuptorului.

Când pregătiţi prăjituri foarte moi, utilizaţi tava adâncă. Nu amplasaţi formele de copt pe uşa deschisă a cuptorului.

Ţineţi copiii la distanţă de uşa cuptorului atunci când o deschideţi sau închideţi, întrucât aceştia se pot lovi de uşă sau îşi pot prinde degetele în aceasta.

Nu călcaţi, nu vă sprijiniţi, nu staţi şi nu aşezaţi obiecte grele pe uşă. Nu deschideţi uşa cu o forţă inutilă.

AVERTISMENT: Nu deconectaţi aparatul de la sursa de alimentare chiar dacă procesul de preparare s-a finalizat.

AVERTISMENT: Nu lăsaţi uşa deschisă în timpul funcţionării cuptorului.

Română  5

Instrucţiuni pentru siguranţă

NV66M3531BS_OL_DG68-00895A-01_BG+HR+MK+RO+SQ+SR+SL+EN.indb 5

2017-04-18 ￿￿ 10:49:20

Page 125
Image 125
Samsung NV66M3531BS/EO, NV66M3531BS/OL manual Atenţie